Semnal de alarmă tras de OMS. Pandemia de Covid-19 a provocat mai multe traume decât al Doilea Război Mondial
Pandemia de coronavirus a provocat traume în masă la o scară mai mare decât al Doilea Război Mondial, iar impactul va dura „mulți ani de acum încolo”, susține Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Directorul OMS a precizat că aproape întreaga planetă este afectată de pandemia de coronavirus, iar fiecare individ de pe suprafața lumii a fost de fapt afectat.
„După cel de-al Doilea Război Mondial, lumea a suferit traume în masă, deoarece al Doilea Război Mondial a afectat multe, multe vieți. Și acum, cu această pandemie COVID, cu o magnitudine mai mare, au fost afectate mai multe vieți”, a declarat directorul general al OMS, potrivit Mediafax.
„Și asta înseamnă traume în masă, chiar mai mari decât ceea ce a trăit lumea după cel de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat el, menționând efectul asupra sănătății mintale. „Și atunci când există traume în masă, acestea afectează comunitățile pentru mulți ani de acum înainte”.
Comentariile sale au venit ca răspuns la o întrebare privind modul în care țările ar trebui să țină cont de impactul pandemiei asupra economiei și sănătății mintale. Adjuncții lui Tedros au subliniat că ar trebui să se acorde prioritate sănătății mintale.
Maria Van Kerkhove, șeful unității OMS pentru boli emergente și zoonoze spune că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei, când virusul pătrunde în comunități, ucigând zeci de mii de persoane în fiecare săptămână. Ea a adăugat, totuși, că numărul cazurilor de persoane cu probleme de sănătate mintală al pandemiei va crește, fiind o problemă majoră pe termen lung.
Sursa foto: Arhiva Ciao